Cuscus cu amestec de mazăre proaspătă și năut picant

Rețetă cuscus cu amestec de mazăre proaspătă și năut picant
Ingrediente:
- 1 3/4 căni de cuscus
- 240 g amestec de mazăre (mazăre tânără, mazăre teci fără boabe, mazăre în păstaie)
- 1 3/4 căni de supă de legume
- 1 cutie de năut
- 3 - 4 linguri de ulei de măsline
- 1 cățel de usturoi zdrobit
- 1 lingură de coriandru
- 1 lingură de chimen
- 1/4 - 1/2 lingură de praf de chili
- sare de mare și piper negru măcinat
- frunze de coriandru pentru garnisit
Pentru sosul de coriandru:
- 25 g frunze de coriandru
- 1 cană de lapte de soia
- 1 cățel de usturoi zdrobit
- sare de mare și piper negru măcinat.
Mod de preparare:
Pune cuscusul cu puțină sare într-un vas rezistent la căldură. Opărește mazărea în supra clocotită, apoi toarnă peste cuscus. Acoperă și lasă timp de 5-10 minute, până când se absoarbe lichidul. Afânează compoziția cu o furculiță și verifică dacă e asezonată corespunzător.
Spală năutul, scurge-l de apă. Încinge uleiul cu condimentele și usturoiul. Amestecă năutul și asezonează după gust. Pentru servire, adaugă năutul peste porțiile de cuscus. Amestecă ingredientele sosului de coriandru și servește-l ca garnitură. Presară frunze de coriandru.
sursa: www.lidl.ro

Comentarii