Machiajul anilor '80 a revenit in forta - ochii conturati cu nuante de verde si albastru

Evident, nimeni nu are nevoie de machiaj, dar suntem atrase in mod irezistibil de acele borcanase tentante si stralucitoare si de culorile superbe si sclipitoare, si asta dintr-un motiv intemeiat: sunt frumoase, ofera placere si o promisiune. De fapt, o trusa de machiaj din aur a fost descoperita intr-un mormant sumerian datand din mileniul al III-lea i.Hr., cea mai veche dovada a folosirii machiajului. Machiajul nu cere mult timp si iti ofera satisfactie imediata. Putina culoare poate aduce schimbari subtile si frumoase: buze mai moi si mai pline, obraji imbujorati si cu aspect sanatos, ochi mai mari si mai indrazneti. Iar pentru ochi indrazneti machiajul anilor '80 ne vine in ajutor.
Machiajul puternic cu verde sau albastru este sofisticat, seducator, potrivit pentru vacanta, petreceri sau iesiri romantice. Le poti folosi si cand te aranjezi pentru serviciu, dar in variantele lor light: pasteluri cuminti sau nuante inchise dar cu textura mata, aplicate putin si in combinatie cu farduri gri sau bej nude. Inainte de a alege sa te dai cu fard albastru sau verde, analizeaza nuanta irisului tau si sub nici o forma nu folosi aceeasi nuanta de fard daca ai ochi verzi sau albastri.
Iata ce culori poti folosi in functie de culoarea ochilor:
1. Daca ai ochi caprui, imblanzeste nuantele de verde sau albastru alegand texturi ce contin sidef auriu sau foloseste un fard bej in combinatie cu fardul colorat. O combinatie seducatoare pentru ochii caprui, poate fi chiar cea de verde cu albastru. Poti utiliza ambele culori pentru un machiaj ce taie respiratia, doar sa aiba texturi similare (ori mata, ori sidefata). Contureaza ochii cu un tus negru sau indigo, apoi aplica pe toata pleoapa mobila fard albastru-deschis. In coltul extern al ochiului, accentueaza usor culoarea folosind o nuanta de bleumarin, iar deasupra fardului albastru, aplica un degrade verde pastel, atenuand nuanta pana la alb -verzui sub arcada. In acest scop, foloseste un fard alb sidefat, cu care sa accentuezi si coltul intern al ochiului, pentru luminozitate. Pleoapa inferioara contureaza-o cu bleumarin folosit si in coltul extern al ochiului.
2. Daca ai ochi negri, vor arata minunat machiati cu verde iarba sau albastru indigo, nuante mai reci, insa evita sideful si pastelurile.
3. Daca ai ochi albastri, vor fi senzuali scosi in evidenta de un fard verde smarald, satinat, aplicat doar pe pleoapa superioara, si mai intens pe cea mobila. Pe pleoapa inferioara foloseste doar un pic de verde, in coltul extern al ochiului.
4. La ochi verzi, poti folosi o nuanta de fard verde, dar neaparat mai inchisa decat cea a ochilor. De exemplu, incearca un verde kaki. Fardul albastru nu prea se asorteaza cu ochii verzi, dar, daca vrei neaparat sa-l folosesti, alege o nuanta care bate in violet.

Comentarii